Life for future

Comunicator pentru Fundatia Chance for Life

  • Home
  • Despre
  • Contact

Archive for August, 2009

Voluntar in Romania

Luni, August 3rd, 2009

Ce presupune astazi a fi voluntar este putin mai dificil de a defini, sau poate doar mai greu de inteles.Voluntariatul nu mai poate fi perceput in forma veche in care a debutat (ajutor acordat in cadrul Crucii Rosii), nici sub forma unei „munci patriotice” asa cum noi cei din spatiul romanesc ne-am obisnuit sa-l percepem si nici nu poate fi privit sub forma unei „petreceri a timpului liber” prea mult, in cazul unor tineri.

Echipa Chance for Life incearca sa demonteze toate aceste posibile credinte vechi, demonstrandu-ne contrariul.Cum? Vom vedea…

Tineret in Actiune este un program comunitar prin care se doreste asigurarea unui cadru legal de sustinere a activitatilor de invatare non formala pentru tineri. Printre obiectivele programului se numara promovarea cetateniei active in randul tinerilor, dezvoltarea sistemului de solidaritate si promovarea tolerantei in randul tinerilor, sprijinirea si intelegerea reciproca intre tinerilor, promovarea cooperarii europeana in domeniul tinerilor.

In cadrul acestui program  unul dintre proiectele care se remarca este Serviciul European de Voluntariat.Obiectivele sutn in mare aceleasi : dezvoltarea solidaritatii, promovarea tolerenatei la nivelul tinerilor.

Chance for Life, inscriindu-se in acceasi directie trasata de programele mai sus mentionate, isi desfasoara in prezent activitatea cu ajutorul unor voluntari, in cadrul unui program Learning by Caring, proiect finantat de Comisia Europeana prin Programul Tineret in Actiune.

Din luna mai echipa CHANCE FOR LIFE are 6 prieteni noi, care au ales sa invete o multime de lucruri, oferind putina grija unor copii si tineri care au nevoie de sprijin.

Julliette (Belgia), Cristina (Spania), Francesca (Italia), Leo (Italia), Yusuf (Turcia) si Yoana (Bulgaria) sunt sase tineri intre 19 – 21 de ani, care cred, ca pentru a invata lucruri noi si a putea se te dezvolti personal, ai nevoie de multe experiente noi care te pot imbogati cu fiecare moment. 

Astfel, a fi voluntar in cadrul proiectului EVS,  presupune a demonstra sentimente de solidaritate fata de ceilalti, a fi tolerant, a impartasi si a acumula exeperienta, a incerca sa treci peste cutumele, stereotipurile, diferentele de mediu, cultura, care opun bariere gandirii umane si mai presus  de toate a te darui cu pasiune activitatii pe care o desfasori pe care te-ai angajat a o finaliza.

Despre ce inseamna a fi voluntar in Romania, ne-am format o impresie din marturisirile celor 6 prieteni ai fundatiei si din cativitatile pe care le desfasoara.
Primul contact cu CFL l-au avut in cadrul unui training desfasurat la Predeal unde au participat alti 30 de voluntari din intreaga Europa si unde li s-a prezentat programul EVS*.Impresionati de atmosefera multiculturala si relaxata, prietenoasa, dornici de a cunoaste mai mult despre Romania, cei 6 voluntari au decis sa raman alataturi de Chance for Life.

Intre timp s-au imprietenit cu membrii fundatiei, copiii, desfasurand in prezent diferite activitati: lectii de limbi straine (franceza, engleza, spaniola, italiana), excursii imaginare in jurul lumii ce ajuta copii sa descopere diverse curiozitati internationale si sa aprecize diversitatea culturala, lectii de teatru sau „terapie prin arta” cum le palce voluntarilor sa le numeasca. Serbari de 1 Iunie, de sfarsit de an scolar, vizite la azilul de batrani pentru a invata sa fie mai darnici, mai toleranti, excursii sunt doar cateva dintre lucrurile pe care voluntarii le traiesc alaturi de copii si de echipa Chance for Life, aratandu-ne astfel cum este a fi voluntar in Romania.

In plus este o buna ocazie pentru tara noastra de a se face cunoscuta prin lucruri placute, interesante, utile.Dupa doua luni petrecute in Romania, voluntarii o gasesc drept o locatie placuta, interesanta, un loc plin de contraste si plin de lucruri care asteapta a fi descoperite.

Pentru a concluziona putem extrage principalii teremeni caracteristici activitatii de voluntariat : placerea de a lucra cu oameni, copii, dorinta de a cunoaste, de a descoperi noi culturi, noi medii, de impartasi experiente din mediul lor de provenienta, de a depasi bariere impuse de stereotipuri sau principii ce tin de cultura si mentalitate si care uneori par imposibil de combatut. Pe scurt :socializare, solidaritate, toleranta,  coeziune valori promovate in cadrul uno programe precum SEV, Learning by Caring si nu in ultimul rand valorile dupa care CFL se ghideaza si pe care incearca sa le insufle si copiilor pentru ca ei sa le poarte mai departe, ajutand astel la « modelarea » comunitatilor din Romania.

Share/Save

Posted in Despre Chance for Life | 6 Comments »

  • Categories

    • Calatorii… (1)
    • Despre Chance for Life (5)
    • Prima misiune (2)
    • Programe Chance for Life (9)
  • Pagini

    • Despre
    • Contact
  • Arhive

    • Mai 2010
    • Februarie 2010
    • Decembrie 2009
    • Noiembrie 2009
    • Octombrie 2009
    • Septembrie 2009
    • August 2009
    • Iulie 2009
    • Iunie 2009
  • BlogRoll

    Comunicatorii

    Jurnal istoric

    Pe prispa

    Teatral

    Catre harti

    My react story

    Greenaholic

    Olympic heroes

    Pentru TINEri

    Vis de copil

  • Comunicatori_125_light.png

Copyright © 2010 - Life for future | Entries (RSS) | Comments (RSS)

WordPress theme designed by web design